Vitamina C ar putea avea un rol important în prevenirea leucemiei

Vitamina C ar putea avea un rol important în prevenirea leucemiei
Oamenii de ştiinţă au constatat că o cantitate insuficientă de vitamina C în organism poate favoriza apariţia leucemiei. Această relație anterior observată a fost acum dovedită prin rolul pe care îl joacă vitamina în funcționarea celulelor stem din măduva osoasă.

În urmă cu câteva decenii vitamina C era considerată unul dintre cele mai importante elemente, capabilă de a preveni totul, de la gripă până la cancer. Desigur, aceste afirmaţii au fost exagerate, dar este adevărat faptul că ascorbatul, așa cum este cunoscut, este vital pentru sănătatea noastră, uneori în moduri inexplicabile.

"Ştim de o vreme că persoanele cu un nivel mai scăzut de ascorbat (vitamina C) au un risc crescut de cancer, însă nu am înțeles de ce", a declarat Dr. Sean Morrison de la Institutul de Cercetări al Centrului Medical pentru Copii, UT Southwestern.

Morrison și coautorii lucrarii publicate în revista Nature au incercat să dezvolte noi tehnici pentru măsurarea utilizării metabolitului în grupuri de cel puțin 10.000 de celule stem pentru a întelege la nivel celular. La aplicarea acestor tehnici, autorii au descoperit că fiecare tip de celule care formează sânge are o semnătură distinctă privind consumul de metaboliți. Pentru a aprofunda studiul, cercetătorii au analizat ce se întâmpă la șoarecii care nu conțin enzime producătoare de ascorbate şi au constatat că, atunci când li se administrează o dietă cu conținut scăzut de vitamina C, rozătoarelor le-a crescut cantitatea de celule stem active care produceau mai multe celulesanguine cu prețul unui risc mai mare de leucemie. Concentrația de vitamina C a fost legată de nivelurile enzimei Tet2, care reglementează producția de sânge. Fără o cantitate suficientă de Tet2, celulele stem s-au comportat ca un motor supraturat, transformând celulele sanguine într-o rată foarte mare până când s-au transformat în unele maligne. Ceva similar se petrece când mutațiile reduc producția Tet2.

Prima aplicație clinică a descoperirii se adresează paciențiilor cu hematopoieză clonală, o afecțiune care provoacă deseori scăderea producției de Tet2 și leucemie.

"Rezultatele noastre sugerează că pacienţii cu hematopoieză clonală şi o mutaţie Tet2 ar trebui să fie deosebit de atenţi pentru a obţine sută la sută din necesarul zilnic de vitamina C", a spus Morrison. "Acești pacienți ... trebuie să maximizeze activitatea tumorală supresoare Tet2 pentru a se proteja de cancer. "

Deoarece celulele stem sunt mult mai răsfirate în restul corpului decât în ​​măduva osoasă, extinderea cercetării la alte tipuri de cancer va fi mai dificilă, spun specialiştii.

 

sursa: iflscience.com

Comenteaza