Alt caz din Botoșani cu o gravidă disperată care avea dureri cumplite şi a fost ignorată de medic 16 ore

Alt caz din Botoșani cu o gravidă disperată care avea dureri cumplite şi a fost ignorată de medic 16 ore

O publicaţie locală din Botoşani a adus în atenţia publică un alt exemplu de cinism din partea cadrelor medicale ale Maternitatăţii Spitalului Județean. A durat 16 ore ca să fie ajutată cu adevărat.

S-a întâmplat în primăvara aceasta, când o gravidă disperată, cu dureri cumplite și cu apa ruptă, a lansat apeluri zadarnice către medici, pentru a o ajuta să nască. De data aceasta mama și copilul au supraviețuit, dar mama a fost lăsată 16 ore în agonie, iar fetița era să moară la naștere și a rămas cu afecțiuni serioase. 

A fost nevoie de 16 ore de când a ajuns la maternitate până când să îi fie făcută o cezariană deoarece copilul avea cordonul ombilical în jurul gâtului. „Pe 12 martie, în jurul orei 13:00 am ajuns la Maternitate cu apa ruptă. Mi-au făcut internare și am urcat în salon, aveam dilatație 1.

Mi-au spus că sună ei doctorul meu, dar să-l sun și eu. Am sunat, dar nu mi-a răspuns, am dat SMS, tot fără niciun răspuns. Am mai încercat să sun în repetate rânduri fără niciun răspuns, la un moment dat avea și telefonul închis”, povestește tânăra mamă pentru botosaneanul.ro.

"Tot veneau asistentele să verifice tensiunea, dar nu-mi zicea nimeni cât am. Nici asistentele nu au dat de doctoriță până la ora 18:00 când am înțeles că ar fi transmis să mi se bage perfuzie pentru dilatație. Zis și făcut. La ora 1:00 noaptea aveam dilatația 8 de două ore și copilul nu cobora. Dureri din ce în ce mai mari...

„De la ora 3:00 până la 3:30 am simțit efectiv că timpul s-a oprit în loc și înnebunesc de durere. La ora 4:00 a venit o asistentă să îmi ia sânge și a întrebat dacă am analizele făcute și tot atunci am auzit că vorbea cu altă asistentă că i-a spus doctorița să mă pregătească pe la 5:30 pentru cezariană, că vine ea și oricum cezariană îmi făcea de la început.

Atunci am crezut că înnebunesc de durere și de nervi. Ceri să mi se facă perfuzie pentru dilatație de la ora 18:00 și mă ții în dureri ca pe un animal, ca până la urmă să faci cezariană. Au pus asistentele să îmi sune doctorița să vină să mă coasă.

Și acum îmi amintesc cum a intrat cu un rânjet până la urechi: ți-am zis că la 5:00 naști. La copil nici nu s-a uitat. O oră a durat să mă coasă și am simțit fiecare ac. Am stat până pe data de 15 martie în același salon, pentru că mi-a uitat înăuntru pansamentele”, a relatat tânăra mămică.

Citeşte şi: Ce trebuie să facă doctorul în gardă: "Să doarmă", declară un chirurg de la spitalul unde o gravidă s-a zvârcolit de durere o noapte întreagă înainte de a muri

Comenteaza