Atenție la sănătate! Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet nici nu ştiu că au boala
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:18
- Sănătate
- Ascultă știrea

Un studiu recent arată că aproape jumătate dintre persoanele cu diabet nu ştiu că suferă de această boală, ceea ce creşte semnificativ riscul de complicaţii grave pe termen lung.
Specialiştii avertizează că, în lipsa diagnosticării şi a tratamentului corespunzător, diabetul ar putea deveni o epidemie silenţioasă, subliniind necesitatea unor programe de screening şi a accesului mai bun la îngrijiri medicale la nivel mondial.
Cercetarea, realizată de Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Washington, împreună cu o reţea internaţională de colaboratori, a analizat date privind diagnosticul şi tratamentul diabetului în perioada 2000-2023, acoperind 204 ţări şi teritorii, pentru toate grupele de vârstă şi ambele sexe.
Se estimează că 44% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani care suferă de diabet nu îşi cunosc diagnosticul, Subdiagnosticarea este cea mai frecventă în rândul persoanelor tinere, aceştia prezentând şi riscuri mai mari de a dezvolta complicaţii severe pe termen lung, precum afectarea rinichilor, neuropatie sau boli cardiovasculare, scrie 360medical.ro.
„Până în 2050, se estimează că 1,3 miliarde de persoane vor trăi cu diabet. Dacă aproape jumătate dintre acestea nu vor şti că au o afecţiune gravă şi potenţial fatală, diabetul riscă să devină o epidemie tăcută”, a avertizat Lauryn Stafford, autoarea principală a studiului şi cercetător la IHME, citată într-un comunicat.
Creşterea accelerată a cazurilor subliniază nevoia urgentă de investiţii în programe de screening, mai ales pentru populaţiile tinere, precum şi de extindere a accesului la medicamente şi dispozitive pentru monitorizarea glicemiei, în special în regiunile defavorizate, au concluzionat autorii studiului, publicat luni, în revista The Lancet Diabetes & Endocrinology.