Cazul celor doi copii care au intrat în moarte cerebrală în urma unor operații. Ce se știe până acum

Cazul celor doi copii care au intrat în moarte cerebrală în urma unor operații. Ce se știe până acum

Ministerul Sănătății a trimis Corpul de Control la Spitalul din Constanța după ce doi copii au intrat în moarte cerebrală în urma unor intervenţii chirurgicale în unitatea medicală.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că a discutat situația cu președinta Colegiului Medicilor și că ministerul va trimite luni Corpul de Control la unitatea medicală din Constanța.

De asemenea, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat, luni, că au demarat o anchetă internă în clinică. 

”A fost demarată o anchetă internă. În această dimineaţă s-a întrunit o comisie medicală. S-au solicitat toate documentele în ambele cazuri semnalate şi la acest moment se analizează”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Sputalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi.

La sfârşitul săptămânii trecute, familia unui copil în vârstă de doi ani şi cinci luni a acuzat cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal.

Ulterior, starea copilului s-a agravat, au apărut septicemia şi o disfuncţie multiplă de organe. Familia susţine că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operaţie şi că nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore. În prezent, copilul a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti şi se află în moarte cerebrală.

Al doilea caz este cel al unei fetiţei de şase ani, care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apendicită la Spitalul Judeţean Constanţa.

Cele două cazuri vin la doar o săptămână după ce același spital a fost implicat într-un alt scandal, fiind acuzat că nu ar fi tratat corespunzător un bărbat în vârstă de 33 de ani.

Totodată, ministrul Sănătății a anunțat că va verifica activitatea spitalului și din punct de vedere administrativ, după ce s-a constatat că, în unele secții, peste 70% din personal beneficiază de scutiri de gardă sau de ture de noapte.

Comenteaza