Perioada sărbătorilor de iarnă este una foarte grea. Și nu ne referim doar la toată vânzoleala care o însoțește - goana după cadouri, vizite, prepararea bucatelor tradiționale - ci și la șocul la care va fi supus organismul nostru.
Dacă până acum am ținut post, sau am fost oricum mai cumpătați la mâncare, ba chiar unii dintre noi au făcut și sport în mod constant, acum trecem în extrema cealaltă. Majoritatea persoanelor au tendința ca de sărbători să consume în exces alimente grase, dulciuri, alcool și să renunțe la mișcare.
Cât timp credeți, însă, că durează ca o persoană sănătoasă să devină mai vulnerabilă la diferite afecțiuni? Ei bine, mult mai puțin decât credeți.
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Liverpool arată că doar două săptămâni fără activitate fizică și cu o dietă haotică, pot duce la schimbări musculare și metabolice care ar putea crește riscul apariției diabetului zaharat sau al afecţiunilor cardiovasculare.