Video IMAGINI de pe șantierul Spitalului Regional de Urgență Cluj: între 40 și 50 de angajați, prezenți în fiecare zi

IMAGINI de pe șantierul Spitalului Regional de Urgență Cluj: între 40 și 50 de angajați, prezenți în fiecare zi

Un video din dronă surprinde stadiul lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență Cluj în data de 15.07.2024

Proiectul de construire a Spitalului Regional de Urgență Cluj (Pachetul 1 de lucrări) continuă să avanseze conform graficului de execuție:

- Decapare strat vegetal - 100%;
- Defrișare vegetație - 100%;
- Grinda de ghidaj - 100%;
- Pereti mulati sub noroi bentonitic – 13 %;
- Săpătură generală – 14 %;
- Stadiu fizic general - 21%.

Utilaje și mașini prezente în șantier:

✓ 1x Buldozer - 19,5 tone / 127KW;
✓ 1x Buldozer - 12,7 tone / 97 KW;
✓ 1x Cilindru compactor 3412 - 12,2 tone / 100KW;
✓ 1x Excavator – 17 tone / 110KW;
✓ 1x Excavator - 25,9 tone / 152 KW;
✓ 1x Excavator – 35,3 tone / 202 KW;
✓ 1x Macara Lebherr - 100 tone / 340 KW;
✓ 2x Macarale Lebherr – 90 tone / 450 KW;
✓ 2x Foreze Wirth 18 – 8 tone;
✓ 2x Buldoexcavatoare - 9,5 tone / 82 KW;
✓ 3x Instalații pereți mulați;
✓ 12x autobasculante 22 tone.

Personal: între 40 și 50 de angajați prezenți in șantier în fiecare zi.

Lucrările planificate pentru perioada următoare sunt:

✓ Continuare lucrări de excavație, lansare armătură și betonare panouri de perete mulat;
✓ Continuare excavație generală;
✓ Continuare amenajare platforme de lucru piloti forați;
✓ Continuare execuție puțuri de epuisment.

 

Lucrările de construcții (pachet 2) obiectiv de investiții “Spital Regional de Urgență Cluj" au fost scoase la licitație. Contractul este estimat la suma de 2.015.359.357 lei.Data limită de depunere a ofertelor este 2.09.2024.

Amintim că, în data de 18 mai 2024, au demarat primele lucrări de construcții ale spitalului din Florești. Executantul este Ubitech Construcții SRL, care are la dispoziție 8 luni pentru finalizarea lucrărilor. Contractul, cu o valoare licitată de 52.277.047,79 lei (fără TVA), presupune lucrări de organizare de șantier, excavare grosieră a pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor temporare de acces precum și construcția unei incinte etanșe de pereți mulați și ziduri de sprijin din piloți forați.

La finalizare, Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea o suprafață construită totală de 184.013 mp, din care 176.638 clădirea principală, structurată pe 8 niveluri S+P+5E+Eth, heliport. Suprafața terenului pe care va fi construit viitorul spital este de 143.064 mp.

Spitalul va avea o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural, medical, al echipamentelor și a tehnologiei IT. În proiectul spitalului sunt prevăzute 22 săli de operație, 4 săli de nașteri și 849 de paturi (106 paturi vor fi pentru îngrijiri critice, inclusiv terapie internsivă, terapie intensivă de urgență și terapie intersivă de urgență și îngrijiri a arșilor).

Comenteaza