Încă un mic prag COVID doborât! Cât a ajuns rata infectărilor în Cluj-Napoca/ Situația în județ

Încă un mic prag COVID doborât! Cât a ajuns rata infectărilor în Cluj-Napoca/ Situația în județ

Rata infectărilor cu SARS-CoV-2 se modifică de la o zi la alta în Cluj-Napoca și în județ.

După câteva zile cu o scădere semnificativă, coeficientul de infectări a pus parcă puțină frână la Cluj, dar municipiul Cluj-Napoca a mai doborât un mic prag și a scăzut sub 23 la mie - de la 23,06 la mie ieri, la 22,73 astăzi, cu 7.643 de cazuri active de COVID-19.

Incidența a coborât ușor, astăzi, în județ, de la 17,67 la 17,27 la mie, cu 13.051 de cazuri de boală, cu aproape 300 mai puține față de ziua anterioară.

Cea mai ridicată rată a infectărilor în județ rămâne în comuna Borșa - 38,85 la mie, în scădere față de ieri, când era la un pas de 40 la mie. Rămân peste pragul de 20 la mie municipiul Gherla și comunele Apahida și Florești. De asemenea, patru comune din județ - Băișoara, Râșca, Recea-Cristur și Săcuieu au un grad de infectare de sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori, iar comuna Beliș este "pe zero".

Comenteaza