Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost actualizată
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Sep 2017, 16:14
- Sănătate
- Ascultă știrea
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite.
Astfel, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, oncologice, diabet zaharat, HIV/SIDA și psoriazis cronic sever vor beneficia de 9 molecule noi, în regim de compensare 100%, pentru tratament inovativ.
"Procesul de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite este unul continuu. Ministerul Sănătății urmărește să asigure accesul la tratament cu medicamente inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni la care nu există metode de tratament satisfăcătoare", a declarat, prof.dr. Florian BODOG, ministrul Sănătății.
În anul 2017, decontarea celor 9 molecule noi se va încadra în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate alocat medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum / cost-volum-rezultat, respectiv bugetul alocat medicamentelor pentru boli cu risc crescut utilizate în programele naționale de sănătate curative.