News alert Numărul deceselor COVID a trecut de 2.000 la Cluj/ Sute de noi infectări în ultima zi

Numărul deceselor COVID a trecut de 2.000 la Cluj/ Sute de noi infectări în ultima zi

Numărul total al deceselor în rândul pacienților internați cu COVID-19 în spitalele din județul Cluj a trecut de 2.000.

În ultimele 24 de ore, în spitalele COVID din Cluj, au murit alți trei pacienți diagnosticați cu SARS-CoV-2, iar numărul celor care au pierdut lupta cu boala în spitalele din Cluj a urcat la 2.001, dintre care 1.238 clujeni.

Primul deces al pandemiei cu COVID înregistrat la Cluj a fost în data de 26 martie 2020 - o femeie în vârstă de 76 ani, din județ, internată în data de 20 martie 2020 în Spitalul Huedin.

Încă 690 de persoane din județul Cluj au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. În ultima zi s-au făcut 3.156 din care 439 diagnostic grupe de risc, 208 teste efectuate la cerere și 2.509 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 1.105.749 de teste, la nivelul județului Cluj.

În spitalele clujene dedicate COVID-19 erau internați vineri la prânz 635 pacienți diagnosticați pozitiv, din care 72 la Terapie Intensivă. De asemenea, 12.881 de pacienți cu noul coronavirus au fost vindecați și externați din spitalele clujene, dintre care 9.243 din județ.

Rata incidenţei pe judeţul Cluj a coborât vineri la 16,08 cazuri la mia de locuitori.

Comenteaza