OMS avertizează: Încă 500.000 de europeni ar putea muri din cauza COVID până în februarie

OMS avertizează: Încă 500.000 de europeni ar putea muri din cauza COVID până în februarie

Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că, în cazul în care trendul actual continuă, Europa ar putea înregistra încă jumătate de milion de decese COVID până în luna februarie.

"Suntem, din nou, epicentrul pandemiei", a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge „Rata actuală de transmitere din cele 53 de ţări din regiunea europeană este foarte preocupantă (...) şi, dacă rămânem pe această traiectorie, am putea să asistăm la încă o jumătate de milion de decese cauzate de COVID-19 în această regiune până în februarie", a adăugat el.

Pentru specialiştii de la OMS, creşterea numărului de cazuri poate fi explicată printr-o combinaţie de doi factori - acoperirea vaccinală insuficientă şi relaxarea restricţiilor anti-COVID-19.

Conform datelor OMS, spitalizările asociate COVID-19 au crescut de mai mult de două ori în ultima săptămână.

Potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza raportărilor oficiale, numărul noilor cazuri depistate în fiecare zi este în creştere de aproape şase săptămâni consecutive în Europa şi cel al deceselor zilnice este în creştere de aproape şapte săptămâni consecutive, ajungând la circa 250.000 de cazuri, respectiv 3.600 de decese pe zi, scrie Agerpres.

Situația actuală, cauzată în special de Rusia, Ucraina și România
Actuala creştere este stimulată în special de Rusia (8.162 decese în ultimele şapte zile), Ucraina (3.819 decese) şi România (3.100 decese), conform acestor date.

„Majoritatea persoanelor spitalizate care mor de COVID-19 în prezent nu au fost vaccinate cu schemă completă”, a subliniat Hans Kluge.

În medie, conform OMS, doar 47% dintre persoanele din această regiune, care cuprinde ţările europene şi mai multe state din Asia Centrală, au primit două doze de vaccinuri anti-COVID-19. Dintre ele, opt ţări au depăşit o acoperire vaccinală de 70%, însă două ţări din regiune au rate de vaccinare mai mici de 10%.

Pentru a combate pandemia de coronavirus, OMS a îndemnat la continuarea folosirii pe scară largă a măştii sanitare şi la practicarea măsurilor de distanţare socială.

„Testele, aplicaţiile de urmărire a cazurilor-contact, ventilarea spaţiilor închise şi distanţarea fizică vor continua să facă parte din arsenalul nostru de apărare, alături de vaccinarea rapidă, corectă şi generalizată pentru fiecare persoană eligibilă”, a adăugat Hans Kluge.

Comenteaza