Recomandări de primăvară. Câte fructe + câte legume = sănătate

Recomandări de primăvară. Câte fructe + câte legume = sănătate
A venit primăvara şi în pieţe se pregătesc să apară fructe şi legume de sezon, recoltate de prin satele României. Nutriţionista Iulia Ţuţui vă oferă câte sfaturi utile de sezon.

Fructele şi legumele sunt esenţiale pentru un stil de viaţă sănătos. Însă nu trebuie să golim cămara astăzi şi s-o încuiem cu totul mâine. Ca peste tot, este nevoie de un echilibru. Iulia Ţuţui, dietetician nutriţionist la o clinică din Cluj, vă spune exact care sunt cantităţile de fructe şi legume de care are nevoie organismul.

„Recomandările privind un stil de viaţă sănătos sugerează consumul a 2-4 porţii de fructe şi 3-4 porţii de legume pe zi. O porţie de fructe este egală cu:
• un fruct de dimensiuni mici
• jumătate de cană (120 ml) de fructe fără sâmburi
• trei sferturi de cană (180 ml) de suc natural de fructe.
O porţie de legume este egală cu:
• jumătate de cană (120 ml) de legume crude sau gătite
• cană (240 ml) de frunze de salată verde
• trei sferturi de cană (180 ml) de suc natural de legume".


Nutriţionista atrage atenţia că fructele şi legumele trebuie mâncate pe cât posibil crude. Prepararea lor duce la pierderea unor nutrienţi. Dispar vitamine, minerale, zaharuri simple, substanţe azotate.

Cornul abundenţei

Ce spune Iulia Ţuţui despre fructe şi legume:


„Fructele şi legumele, cu unele excepţii, nu sunt surse bogate în energie, deoarece au un conţinut relativ mic de glucide, proteine şi lipide. În schimb, bogăţia de substanţe minerale, unele cu acţiune alcalinizantă, de vitamine, de numeroase substanţe fitochimice şi enzime fac ca aceste produse să reprezinte un adevărat ,,corn al abundenţei'' şi un izvor de sănătate. La toate acestea se adaugă fibrele solubile şi insolubile, care asigură sănătatea tractului digestiv.
Fructele şi legumele nu pot lipsi din alimentaţia umană, deoarece ele asigură în cea mai mare parte necesarul de vitamine, săruri minerale, substanţe fitochimice pe langă nutrimentele de bază şi, în acelaşi timp, contribuie, prin conţinutul lor mare de apă, la asigurarea necesarului hidric al organismului".

 

 

Comenteaza