Situația epidemiologică la Cluj. Câți clujeni au fost depistați cu coronavirus în ultima zi

Situația epidemiologică la Cluj. Câți clujeni au fost depistați cu coronavirus în ultima zi

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost depistate cu peste 400 mai puține cazuri de COVID-19 față de ziua anterioară, dar au mai murit cinci persoane infectate.

Duminică au fost raportate 903 cazuri noi de coronavirus, iar luni doar 463, dar s-au făcut cu 408 mai puține teste.

Iată situația epidemiologică în județul Cluj:

În ultimele 24 de ore, 463 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj. În ultima zi s-au făcut 1.484 din care 251 diagnostic grupe de risc, 4 teste efectuate la cerere și 1.229 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 1.092.105 de teste, la nivelul județului Cluj.

În acest moment sunt internați 684 pacienți diagnosticați cu COVID, iar 79 dintre aceștia sunt la ATI.

Au mai murit 5 persoane diagnosticate cu virusul, astfel că numărul deceselor a ajuns la 1.981 din care 1.221 din județul Cluj.

Au fost vindecați și externați 12.550 din care 8.974 din județul Cluj. Rata incidenței pe județul Cluj a coborât la 19,17 la mia de locuitori (vezi AICI incidența în Cluj-Napoca)

Comenteaza