Studiu: O bacterie probiotică oprește dezvoltarea tumorilor canceroase

Studiu: O bacterie probiotică oprește dezvoltarea tumorilor canceroase

Dieta poate contribui, cu ajutorul microflorei intestinale, la prevenirea dezvoltării tumorilor, conform unui studiu recent.

Studiul realizat de o echipă de oameni de ştiinţă din China și publicat în jurnalul ştiinţific Nature Metabolism, a constatat că restricţia calorică ar putea proteja împotriva unui tip de formaţiune tumorală printr-un mecanism dependent de microflora intestinală, în cazul şoarecilor de sex feminin, transmite agenţia Xinhua, citată de rohealthreview.ro.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Fudan au descoperit în cadrul experimentului realizat pe rozătoare că restricţia calorică stimulează populaţia unei specii de bacterie probiotică numită Bifidobacterium bifidum (B. bifidum). Ulterior, prin îmbogăţirea acestei bacterii, dezvoltarea tumorii este inhibată în mod semnificativ.

De asemenea, s-a constatat că administrarea acestor bacterii este suficientă pentru efectul antitumoral al restricţiei calorice în cazul şoarecilor cu deficit de microfloră intestinală.

Potrivit studiului, B. bifidum mediază efectul antitumoral indus de restricţia calorică prin producerea de acetat şi depinde, de asemenea, de acumularea de celule imunitare în micromediul tumoral.

Aceste rezultate demonstrează că o restricţie calorică poate modula compoziţia intestinală şi oferă o potenţială nouă strategie pentru tratamentul oncologic, au precizat cercetătorii.

Comenteaza