Sute de cazuri noi de COVID la Cluj. Cele mai multe din țară după București

Sute de cazuri noi de COVID la Cluj. Cele mai multe din țară după București

Aproape cinci sute de clujeni au fost depistați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost confirmate 474 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, cu 293 mai multe decât cele raportate ieri. Cu acest număr de cazuri noi, Clujul se află pe locul doi pe țară după București, unde au fost depistate 1.429 de persoane infectate.

La Cluj, în ultimele 24 de ore s-au făcut 2.326 din care 392 diagnostic grupe de risc, 171 teste efectuate la cerere și 1.763 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 1.132.945 de teste, la nivelul județului Cluj.

În spitalele din Cluj sunt internați 243 de pacienți, din care 59 sunt pe secții ATI.

Au mai murit două persoane diagnosticate cu virusul, astfel că numărul deceselor a ajuns la 2.049, din care 1.279 din județul Cluj. Au fost vindecați și externați 13.626 de pacienți, din care 9.799 din județul Cluj.

În ceea ce privește incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, la mia de locuitori, pe locul întâi rămâne Capitala, cu 13,41 la mie, urmată de județele Ilfov - 8,98 și Cluj, cu 8,82, în scădere de la 9,15 la mie (vezi AICI situația din Cluj-Napoca)

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 4.176 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și au fost raportate 62 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referință.

Comenteaza