Cruzime față de animale în Cluj: Pui abia fătați, abandonați în câmp / Autoritățile, acuzate de complicitate prin lipsa de implicare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:58
- Social
- Ascultă știrea
Mai mulți pui de cățel abia fătați au fost abandonați pe un câmp în localitatea Viișoara. Oameni cu lipsă de empatie față de animalele fără apărare nu au habar de existența unor programe gratuite de sterilizare în județul Cluj.
Asociațiile de protecție a animalelor, precum „Amicii Nostri”, se confruntă cu resurse limitate și un număr tot mai mare de abandonuri, subliniind necesitatea unei schimbări de atitudine în comunitate. Pe un câmp din localitatea Viișoara mai mulți pui de cățel, încă nevăzători, au fost abandonați la voia întâmplării, condamnați la o moarte lentă și chinuită, iar mulți oameni habar nu au de programul de sterilizare gratuită.
Cei de la Amicii Dog Rescue Romania solicită autorităților responsabile să se implice în rezolvarea problemei abandonului câinilor cu stăpân din zona comunei Viișoara, județul Cluj. Aceștia cer cu fermitate o implicare reală din partea Poliției Române și a Consiliului Județean Cluj în implementarea programului de sterilizare gratuită existent la nivel județean.
Ce propun cei de la asociație mai exact? Cerificarea gospodăriilor din comuna Viișoara și informarea cetățenilor cu privire la program și la obligațiile privind sterilizarea câinilor cu stăpân. Aceștia mai adaugă faptul că doar comunicarea cu autoritățile locale din zonă pentru a le determina să se implice real și benefic în realizarea programului poate da rezultate.
Însă ”acest lucru care nu s-a făcut și nu se face nici în acest moment Iată rezultatul lipsei de implicare!!!”, au scris cei de la asociație lângă filmările cu micile patrupede condamnate la moarte. ”CE facem, stimați membri ai asociației? Preluăm câinii care se nasc și sunt abandonați din cauza acestei lipse de implicare reală și concretă a autorităților... Transportăm gratuit câinii cetățenilor la centrul de sterilizare, doar pentru ca proiectul să poată fi realizat; informăm constant cetățenii, și totuși suntem huiduiți, luați în râs, intimidați și lăsați să suferim singuri!
Această situație nu mai poate continua!! Vă rog să luați legătura cu persoana desemnată de Primăria Viișoara să gestioneze programul și să întrebați ce măsuri a luat pentru implementarea programului de sterilizare susținut de Consiliul Județean Cluj!!”, a mai transmis Amicii Dog Rescue Romania pe Facebook.











