Mihai Teja: "Nu o să mai aleg niciodată cu sufletul"

Mihai Teja:
Antrenorul Universității Cluj, Mihai Teja, a declarat faptul că nu regretă că a rămas la echipă, dar de acum încolo nu va mai alege cu sufletul deoarece are numai de pierdut.

Teja nu a vrut să dezvăluie motivele pentru care a părăsit echipa "studenţilor", dar a spus că a luat această decizie în urma consultării cu acţionarul majoritar Florian Walter.

"Nu e nici o zi tristă. E o zi ca oricare alta, numai că aşa am decis împreună cu domnul Walter. Jucătorii sunt profesionşti, nu muncesc nici pentru antrenor, muncesc pentru familiile lor, pentru copiii lor. Ei trebuie să dea 200% la fiecare meci. Trebuie să meargă mai departe şi să dea tot pentru Universitatea să ajungă mai sus. Îmi doresc ca Universitatea să ajungă foarte sus, să ajungă să se bată la campionat, la cupele europene pentru aceşti suporteri minunaţi şi pentru tot ce înseamnă Cluj. Cauzele pentru care plec nu pot să vi le spun. A fost decizia mea şi a domnului Walter. Ne-am întâlnit, am vorbit şi am căzut de acord că este mai bine şi pentru mine şi pentru domnul Walter şi pentru Universitatea să ne despărţim.

Eu am rămas prieten cu domnul Walter. Îi mulţumesc că mi-a dat şansa să antrenez pentru că e foarte greu în România să poţi să antrenez dacă nu ai un nume. Mie nu mi-a spus că ar fi nemulţumit de parcursul echipei. Am vorbit alte probleme. Nu regret că am rămas la "U" Cluj. Nu regret că am ales cu sufletul, dar nu o să mai fac aşa ceva probabil în viaţa mea de antrenor şi în general în viaţă pentru că atunci când alegi cu sufletul nu faci bine şi de fiecare dată aşa se întâmplă când alegi cu sufletul. N-a fost nici un conflict între mine şi jucători. Atmosfera în vestiar a fost foarte bună. Le mulţumesc jucătorilor pentru ceea ce au făcut ", a spus acesta, la despărţirea de Universitatea Cluj.

Totodată tânărul tehnician a ţinut să le mulţumescă fanilor pentru susţinerea de care a avut parte. "Suporterilor vreau să le mulţumesc pentru că m-am simţit extraordinar aici, m-au primit foarte bine cu toate că am venit fără nume şi au avut  înţelegerea şi răbdarea să vadă ce pot. Nu e puţin lucru ca galeria şi stadionul să îţi strige numele. Pentru mine înseamnă foarte mult, mai ales că sunt la început. Ei rămân în sufletul meu. Suporterii au fost un pic dezamăgiţi, dar le-am spus că vreau să plec cu capul sus de la Universitatea, cu demnitate", a explicat Teja.

Comenteaza