„U" şi-a exclus din lot cel mai bun jucător. Ce manevre se fac (surse)

„U
Fotbaliştii de la Universitatea au o sumedenie de oferte. Conducerea clubului pare să aibă o strategie în această privinţă.

Cel mai bun jucător de la Universitatea, internaţionalul de tineret Andreas Calcan, a fost exclus din lot după meciul de la Arad. El a fost schimbat de antrenorul Mihai Teja în acea partidă, spre final, dar evoluţia sa nu a fost slabă. Surse ZIUA de CLUJ au găsit explicaţia.

Ofertele curg pentru jucători

„Nu ne gândim acum la ofertele pentru jucătorii noştri. Vrem doar să jucăm un fotbal bun, să dăm mult mai mult pe teren, să creștem acești copii și ce va fi pe viitor vom vedea", declara antrenorul Mihai Teja, după meciul de duminică de la Arad, conform site-ului sportarad.ro.

Într-adevăr, o mare parte dintre fotbaliştii de la Universitatea au oferte sau sunt în vizorul unor echipe din Liga I. Nu doar pentru seria de victorii înşirate, începută cu partida de la Baia Mare, contra liderului de la acel moment, şi încheiată cu succesul în faţa Chindiei (clujenii au pierdut apoi la noul lider, UTA, dar cu un dram de noroc putea fi remiză), şi nici pentru că unii dintre ei sunt campioni naţionali la juniori, în 2012.

Cel mai important este că, luaţi individual, majoritatea titularilor au valoare, sunt talentaţi, stau bine şi din punct de vedere tehnic, şi din punct de vedere fizic.

9
jucători de la Universitatea, cel puţin, sunt sub lupa unor cluburi sau impresari, potrivit unor surse ZIUA de CLUJ. Este vorba despre Calcan, Ursu, Kovacs, Cordoş, Crişan, Butean, Tarcea, Schieb, Greu.

Enumerarea pare să îi nedreptăţească pe Niczuly, autorul unor parade de excepţie, şi pe Hâmpea, care l-a transformat într-un anonim pe Adi Popa, la meciul de Cupa României cu Steaua (0-1) şi care este unul dintre cei mai constanţi jucători ai echipei. Cu siguranţă, şi ei pot spera să primească atenţie din partea unor cluburi.
Concluzia este că, dacă 9 sau chiar 11 dintre jucători pot face pasul spre Liga I, atunci trebuie să poată şi echipa, luată ca întreg.

De ce a fost exclus Calcan

Sursele ZIUA de CLUJ spun că vremea trădărilor la „U" nu s-a terminat. După ce clubul a schimbat loturi întregi de mercenari în ultimii cinci ani, culminând cu celebrul transfer în grup al celor 15 la Petrolul, şi după ce Universitatea a trebuit să se întoarcă origini, la juniorii pe care i-a crescut, iată că e posibil să mai urmeze o mişcare strategică.

Pentru că Andreas Calcan, Lorant Kovacs şi Octavian Ursu au fost ofertaţi de Universitatea Craiova, actuala conducere a clubului ar fi dispusă să îi vândă la pachet chiar în această iarnă. Şi aici intervine relaţia şefilor (ne ferim să rostim numele lui Ioan Mărginean) cu suporterii şi bănuiala destul de corectă că ar urma un scandal.

Se pare că aşa se explică excluderea lui Calcan, înaintea meciului de miercuri, cu Unirea Tărlungeni. Prezentat ca un rebel, ca un jucător capricios, cu prestaţii oscilante, cu caracter dificil, internaţionalul de tineret ar putea fi mai uşor cedat unui alt club, fără ca fanii să caute răzbunare.

Dacă PR-ul clubului ar mai explica şi faptul că bănuţii pe Calcan îi ajută pe ceilalţi jucători să mănânce o masă caldă două luni, gata consensul. Şi după aceea, „U" ar lua-o din nou cu paşi mici. Poate campionatul viitor va fi abordat cu juniorii.

31
% din valoarea federativă a lui  Calcan este deţinută de Steaua. Conform surselor noastre, nu doar Craiova ar fi interesată de Calcan, ci şi alte cluburi mari din Liga I. 

PS: Potrivit altor surse, fotbalistul ar urma să fie dat afară de ochii lumii, pentru că, legal, "U" ar încasa prea puţini bani pe el în cazul unui transfer: aproape o treime din sumă ar ajunge la Steaua, iar Universitatea trebuie să achite procente din sumă către două şcoli de fotbal unde Calcan a făcut junioratul.

Comenteaza