Jucătorii de la "U", încă "în deplasare" pe Cluj Arena. "După două etape ne vom obişnui" VIDEO

Jucătorii de la
Jucătorii Universităţii joacă încă "în deplasare" pe Cluj Arena. Ei au recunoscut astăzi că nu s-au acomodat deocamdată cu noul stadion, dar că speră ca în cel mai scurt timp să se simtă pe arena din Parcul Mare aşa cum ar trebui: ca acasă.

După primul meci oficial pe Cluj Arena, jucătorii Universităţii susţin că mai au nevoie de una, cel mult două etape, pentru a se acomoda cu noul stadion.

"Are suprafaţa destul de mare şi gazonul e puţin în dificultate până se mai aşează, dar după una sau două etape pe acest teren ne vom obişnui", spune Sebastian Achim.

Ei se bucură în primul rând că au alături la meciurile de acasă un număr impresionant de suporteri.

"Terenul este bun şi este foarte bine pentru noi să jucăm aici cu atâţia suporteri, sunt bucuros să joc pe Cluj Arena, e un stadion bun", spune Tony Nwakaeme.

La prima partidă oficială a Universităţii Cluj pe Cluj Arena, cu FC Braşov (foto), în tribune au fost peste 10.000 de suporteri.

Reporter: Bianca Suciu
Imagine: Călin Fedeleş

Comenteaza