Atac furibund la adresa lui Teja. "E un nesimţit. Un nebun"

Atac furibund la adresa lui Teja.
Fostul mijlocaş al Universităţii Cluj Maximilian Nicu i-a adus acuze extrem de grave tânărului antrenor al “Şepcilor roşii”.

Max Nicu a explicat de ce a decis să părăsească Universitatea. Românul născut în Germania nu are momentan echipă.

"Nu am rămas din cauza lui Teja. E un nesimţit. Un nebun. Habar n-are de fotbal si nici un simţ pentru jucători. E fals, minte când poate. Nu a avut nici o încredere în mine. O să spun când e timpul potrivit ce s-a întâmplat exact", sunt acuzele lui Max.

Afirmaţiile fotbalistului sunt o surpriză, având în vedere că nu se ştia că el şi Mihai Teja ar fi avut o relaţie tensionată.

Cu toate acestea, Max Nicu mărturiseşte că nu îi pare rău de faptul că a ales să joace pentru Universitatea Cluj.

18 februarie 2014 este data la care a debutat la Universitatea în jocul contra Stelei din deplasare încheiat cu scorul de 2-0 pentru bucureşteni.  

Max a marcat două goluri în cele opt meciuri jucate în tricoul alb-negrilor şi a dat două assist-uri.

Golurile fostului mijlocaş al "studenţilor" au fost decisive pentru salvarea echipei de la retrogradare: a înscris în deplasare pentru victoria cu 2-1 contra Politehnicii Timişoara în minutul 84 şi acasă în partida cu FC Vaslui în minutul 12, încheiată cu scorul de 1-0 pentru clujeni.

La finalul campionatului trecut conducerea Universităţii a decis să nu-i mai prelungească contractul.

După renunţarea la serviciile fotbalistului venit din Bundesliga, Teja declara următoarele: "Max este un mare caracter. E un jucător care a făcut performanţă în Germania şi care ne-a ajutat în îndeplinirea obiectivului. Din păcate, el nu s-a adaptat în România şi de aceea a plecat".

Din totalul de 1530 de minute jucate de Universitatea în retur, el s-a aflat pe teren 513 minute, adică un procent de aproape 30%.

 

Maximilian Johannes Ștefan Nicu

Data naşterii: 25 noiembrie 1982, Prien am Chiemsee

Vârsta: 31 de ani

Înălţime: 1,85 m

Post: mijlocaş

Echipe la care a evoluat: Unterhaching, Rot-Weiss Erfurt, Wehen Wiesbaden, Wacker Burghausen, Wehen Wiesbaden, Hertha Berlin, SC Freiburg, TSV 1860 Munchen, Universitatea Cluj.

Are 3 selecții la echipa națională a României

 

Etichete
Comenteaza