Campionatul Mondial 2022. Favoritele fiecărei grupe de la turneul final

Campionatul Mondial 2022. Favoritele fiecărei grupe de la turneul final
| Foto: fifa.com

Cea de-a 22-a ediție a competiției internaționale debutează duminică, 20 noiembrie.

Trei zile ne mai despart de startul Campionatului Mondial 2022, organizat de Qatar. Competiția va debuta duminică, cu meciul dintre țara gazdă și Ecuador. Opt stadioane vor găzdui timp de aproape o lună dueluri între cele mai puternice echipe naționale din lume. Vezi cotele Superbet ale echipelor de la Mondial şi alege-ţi favorita!

Campioana mondială en-titre, Franța, dar și Germania, Spania sau Anglia reprezintă speranțele Europei la trofeu, în timp ce veșnicele favorite Argentina și Brazilia speră să aducă titlul mondial în America de Sud după o pauză de 20 de ani. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Grupa A - Țările de Jos, Senegal, Ecuador și Qatar

Absență de la ediția precedentă a Cupei Mondiale, reprezentativa Țărilor de Jos ajunge cu speranțe mari în Qatar. Deși lotul este unul tânăr, selecționerul Louis van Gaal este, la 71 de ani, cel mai vârstnic antrenor prezent la turneul final, iar experiența sa aduce echipei naționale statutul de favorită în Grupa A.

Celalată echipă care are șanse mari de a avansa în următoarea fază a competiției este Senegalul. Campioni ai Africii la începutul anului, senegalezii încep turneul final cu Sadio Mane accidentat, însă lotul condus de Aliou Cisse are în componență și alți fotbaliști valoroși.

La a patra participare la Cupa Mondială, Ecuador ar putea pune probleme, însă forța celor două selecționate amintite anterior și statutul de gazdă al Qatar-ului o plasează în catergoria selecționatelor care se vor mulțumi doar cu participarea.

Ca de fiecare dată, țara organizatoare a turneului final poate reprezenta o surpriză, selecționata din Qatar fiind o necunoscută pentru mare masă a iubitorilor de fotbal.

Grupa B - Anglia, Statele Unite ale Americii, Iran, Țara Galilor

Finalista EURO 2020, Anglia, pornește clar ca favorită în această grupă și se numără și printre formațiile care aspiră la titlul mondial. Mai mult, cu Gareth Southgate pe bancă, englezii nu au încheiat un turneu final mai jos de locul 4 în ultimii ani.

Precum selecționata Țărilor de Jos, reprezentativa Statelor Unite ale Americii propune un lot tânăr, însă cu jucători care au făcut deja pasul spre echipe importante din Europa și au jucat constant în competiții puternice.

Aflată spre finalul unei generații care a obținut două calificări la Campionatul European, naționala Țării Galilor revine la Cupa Mondială după o pauză de 64 de ani. Conduși din teren de Gareth Bale, galezii vor lupta cu siguranță pentru o calificare în optimi.

Prezenți pentru a treia oară consecutiv la un turneu final mondial, iranienii vor încerca să își îmbunătățească rezultatele de la edițiile precedente, când au fost eliminați încă din faza grupelor, dar cei trei adversari cu care se vor confrunta se află în avantaj.

Grupa C - Argentina, Polonia, Arabia Saudită și Mexic

Leo Messi&Co. sunt priviți drept favoriți clari la câștigarea trofeului, fiind cel mai probabil ultima șansă a starului argentinian de a cuceri Cupa Mondială. Cu un lot din care fac parte și alte nume importante precum Angel di Maria, Paulo Dybala sau Lautaro Martinez, Argetina are șanse mari să fi printre echipele care își vor disputa trofeul.

Pentru a doua oară consecutiv la Campionatul Mondial și a 9-a oară în istorie, Polonia își pune toate speranțele în evoluțiile lui Robert Lewandowski și se va lupta pentru calificarea în optimile competiției.

După ce au întrerupt în 2018 o serie îndelungată de prezențe fără victorie la Cupa Mondială, jucătorii din Arabia Saudită încep cu speranțe mari turneul, însă lipsa unui jucător cu adevărat important la nivel internațional îi transformă în favoriți la ultima poziție în grupă.

Calificați în optimi la fiecare din ultimele 7 ediții ale Campionatului Mondial, mexicanii nu mai au jucătorii strălucitori de altădată, însă vor reprezenta o amenințare categorică pentru unul din cele două locuri care aduc accederea în faza următoare.

Grupa D - Franța, Australia, Danemarca, Tunisia

Campioana mondială en-titre se numără printre favorite și la ediția din acest an, însă ar putea suferi de pe urma "blestemului" care a afectat ultimele deținătoare ale trofeului, care au fost de fiecare dată eliminate prematur.

O prezență constantă la ultimele ediții ale Cupei Mondiale, Australia nu a mai câștigat la un turneu final mondial din 2010, iar prezența în grupă a Franței și a Danemarcei îi va pune probleme serioase, la fel cum s-a întâmplat și în 2018.

Semifinaliști la EURO 2020, danezii revin la Campionatul Mondial, iar o calificare în optimile de finală este obiectivul minim al nordicilor.

Africanii au încheiat precedentul turneu final mondial cu o victorie, însă grupa în care se află le oferă puține speranțe la o calificare în următoare fază a competiției.

Grupa E - Germania, Spania, Japonia, Costa Rica

Singura grupă cu două foste campioane mondiale propune duelul pentru supremație al celor două forțe europene. Deși rezultatele din ultima perioadă nu îi recomandă drept favoriți la trofeu, germanii au speranțe mari de la un lot format din jucători cu mare experiență, dar și o serie de tinere staruri, care ar putea străluci pe cea mai importantă scenă a fotbalului.

Într-o situație asemănătoare se află și Spania. Deși rezultatele recente sunt mai bune decât cele ale Germaniei, Luis Enrique a convocat o serie de tineri jucători, care ar putea putea produce o surpriză.

Calificată pentru a 7-a oară consecutiv la Campionatul Mondial, Japonia se vede nevoită să spere la o minune pentru a putea repeta performanța de la ediția precedentă, când a obținut un loc în optimile de finală.

Ajunsă din nou la Campionatul Mondial, reprezentativa din Costa Rica are un singur nume sonor în lot, cel al experimentatului portar de la PSG, Keylor Navas.

Grupa F - Belgia, Canada, Croația, Maroc

Medaliați cu bronz la ediția din urmă cu 4 ani, belgienii speră și de această dată la un rezultat asemănător și propun o serie de tineri jucători, care ar putea impresiona în Qatar, precum Zeno Debast, Amadou Onana sau Jeremy Doku.

Prezenți ultima dată la Campionatul Mondial în 1986, canadienii revin la turneul final cu o generație puternică, în care străculesc Alphonso Davies (Bayern Munche) și Jonathan David (Lille) și își vor juca șansa la calificarea în faza următoare.

Vicecampioana mondială surpriză din 2018, Croația, revine la turneul final și este cu siguranță una dintre echipele care se înscrie în cursa pentru primele două poziții, care asigură calificarea în optimi.

Fără victorie la Campionatul Mondial din 1998, Marocul are mai mulți jucători valoroși în lot și ar putea încurca calculele grupei.

Grupa G - Elveția, Camerun, Serbia, Brazilia

Aflați pentru a cincea oară consecutiv la Campionatul Mondial, elvețienii nu au o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, însă forța grupului îi poate duce în fazele eliminatorii, așa cum s-a întâmplat la EURO 2020.

Reveniți la turneul final după pauză de 8 ani, camerunezii așteaptă un succes la un Campionat Mondial de 20 de ani și în ciuda unor jucători cu nume și formei lui Choupo-Moting, reprezentativa africană nu se numără printre favoritele grupei.

O adevărată forță de la mijloc în sus, cu Milinkovic-Savic, Tadic, Vlahovic sau Mitrovic, Serbia speră să obțină o mult dorită calificare în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial.

Ca de fiecare dată, Brazilia începe turneul final din postura de favorită, iar cei 20 de ani de la ultimul trofeu cucerit îi motivează și mai mult de sud-americani, care vor fi conduși din teren de Neymar, Thiago Silva, Dani Alves, dar și de mai tinerii Vinicius Junior sau Rodrygo.

Grupa H - Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud

Aflat la ultimul său turneu final de Campionat Mondial, Cristiano Ronaldo va încerca să ducă reprezentativa Portugaliei cât mai departe și va avea parte și de o serie de ajutoare de marcă pentru îndeplinirea obiectivului.

Deși nu a mai reușit performanțe notabile în ultimii ani, Ghana poate reprezenta una dintre surprizele competiției din Qatar. Tânărul Mohamed Kudus (Ajax) și Inaki Williams (Athletic Bilbao), aflat la primele meciuri în națională ar putea pune probleme.

Dubla campioană mondială, Uruguay, este de fiecare dată una dintre echipele care impresionează la turneele finale. Federico Valverde este în mare formă, iar cei doi atacanți care au impresionat în ultimul deceniu, Luis Suarez și Edinson Cavani, i-ar putea duce pe sud-americani în fazele superioare ale competiției.

Semifinalistă în 2022, Coreea de Sud poate pune probleme oricărei echipe din Grupa H și poate spera chiar la o surpriză de proporții.

Campionatul Mondial din Qatar debutează duminică, 20 noiembrie, iar finala e programată în 18 decembrie, pe stadionul din Lusail.

Comenteaza