Câți bani câștigă ”U” Cluj dacă ajunge în Europa
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Mai 2024, 07:07
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău poate scrie istorie la echipa ardeleană dacă ajunge în cupele europene.
Victoria din barajul cu Oțelul pune echipa Șepcilor Roșii în situația de a se putea califica în Conference League, dacă învinge Universitatea Craiova, în meciul programat duminică.
Astfel Ioan Ovidiu Sabău ar putea califica Universitatea Cluj în cupele europene pentru prima dată în ultimii 29 de ani. Ultima participare a alb-negrilor în Europa datează din 1995, când U Cluj s-a înscris în Cupa Intertoto, Ioan fiind ultimul antrenor care a stat pe banca echipei în competițiile continentale, notează prosport.ro.
„Am intra în istorie toți: jucători, conducere, staff. Ar fi ceva cu care rămâi ca antrenor și sportiv. În afară de situația financiară pentru care lupți pentru că meseria e scurtă și ai nevoie de bani, dar când obții calificări, promovări, obiective realizate, titluri. Asta e adrenalina care te încarcă. Din păcate, conștientizăm foarte târziu, când vedem de cine vorbește lumea, cine e respectat. Este foarte important să intrăm în istoria acestui club”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău după partida cu Oțelul.
În cazul în care ”U” Cluj ar reuși să se califice în Conference League, ar fi siguri că ar încasa 150.000 de euro, cât primește din partea UEFA o echipă eliminată în primul tur. O calificare în turul 2 preliminar ar garanta pe de altă parte 350.000 de euro, a mai transmis sursa citată.
Universitatea Cluj o va înfrunta pe Universitatea Craiova (locul 3 din play-off) în baraj pentru Conference League, duminică, de la ora 20:00, în Bănie.