CFR a primit o nouă amânare în dosarul insolvenței. Ce riscă echipa lui Miriuță

CFR a primit o nouă amânare în dosarul insolvenței. Ce riscă echipa lui Miriuță
CFR Cluj rămâne în continuare în insolvență după decizia dată, vineri, de către Tribunalul Cluj. Acesta din urmă a stabilit un nou termen pentru judecarea dosarului.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Următorul termen se va judeca, astfel, pe 26 mai 2017. Dacă echipa lui Miriuță nu primește nici de această dată o decizie favorabilă, riscă să nu poată evolua în Europa nici din 2018. Conform regulamentului UEFA, pentru ca o formație să aibă drept de joc în cupele europene, aceasta trebuie să iasă din insolvență cu cel puțin un an înainte de a depune licența pentru participare.

"Tribunalul ne-a respins cererea de ieșire din insolvență și ne-a dat un nou termen în mai. Nu înțelegem de ce s-a luat această hotărâre, atâta timp cât noi am plătit toți banii de la masa credală. O să cerem să ni se dea un termen mai devreme. În cazul în care nu ni se va aproba, cade varianta de a juca în cupele eruopene încă din sezonul viitor, dar noi sperăm că ni se va aproba, știți cum este, speranța moare ultima", a declarat președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, pe Digisport.

La ultimul termen, din 20 martie, instanța a luat o decizie similară după ce doi creditori s-au opus cererii "feroviarilor" de ieșirea din insolvență. Primul termen s-a judecat pe 10 martie, unde CFR Cluj a primit de asemenea o amânare datorită unui litigiu cu fostul sponsor de echipament al echipei, Joma. Acesta din urmă a cerut o despăgubire de aproximativ 500.000 euro pentru nerespectarea înțelegerii dintre cele două părți, care s-a derulat în perioada 2010-16.

Firma spaniolă i-a acuzat pe "feroviari" că au evoluat în Supercupa României, cu Astra, în echipamentul furnizat de noul sponsor tehnic, Masita, deși contractul cu Joma urma să expire abia a doua zi, pe 17 iulie 2016.

La începutul lunii martie, noul acționar al clubului, Marian Băgăcean, virase aproximativ 5 milioane de euro în conturile clubului pentru plata datoriilor, iar oficialii CFR-ului erau optimiști în privința ieșirii din insolvență.

CFR Cluj a intrat în insolvență în luna februarie a anului 2015, perioadă în care formația clujeană a primit o interdicție de 3 ani din partea UEFA pentru a putea evolua în cupele europene.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .