Cu cine se va duela ”U” Cluj în turul 3 al Cupei României
- Scris de Robert Popa
- 06 Sep 2017, 19:46
- Sport
- Ascultă știrea

"Șepcile roșii" vor întâlni Comuna Recea, formație cu care vor juca și în Liga a III-a. Partida este programată miercuri, 13 iunie, de la ora 16:30, pe Cluj Arena.
În faza precedentă, "U" Cluj s-a calificat la masa verde după retragerea Viitorului Ulmeni. Comuna Recea s-a impus în schimb cu 10-2 în fața celor de la Progresul Șomcuța Mare.
În Liga a III-a, Universitatea Cluj ocupă locul 4 după primele 2 runde, având 4 puncte. Comuna Recea este pe 2, cu 6 puncte.
Faza a IV-a a Cupei României, la care vor participa cele 18 echipe calificate din turul 3 alături de 18 echipe din Liga 2, va avea loc în perioada 3-4 octombrie 2017.
Iată datele de disputare ale celorlalte runde ale ediţiei 2017-2018 a Cupei României, faza naţională:
► Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
► Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
► Sferturi de finală: 28 februarie 2018
► Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
► Semifinale (retur): 9 mai 2018
► Finala: 27 mai 2018