Foto Derby fără învingătoare pe Cluj Arena. Universitatea și CFR au remizat spectaculos în primul duel direct al sezonului

Derby fără învingătoare pe Cluj Arena. Universitatea și CFR au remizat spectaculos în primul duel direct al sezonului
| Foto: ZIUA de Cluj

Cele două rivale din Cluj-Napoca au oferit un meci de nivel bun, încheiat la egalitate, scor 2-2. 

Duelul de pe Cluj Arena a fost precedat de un moment special dedicat lui Florin Piersic. Maestrul a vorbit de la marginea terenului despre primii săi pași pe stadion și iubirea pentru Universitatea.

U CFR

Apoi, meciul a început cu un duel al peluzelor, iar gazdele au pus în scenă un spectacol pirotehnic. Pe gazon, oaspeții au arătat ceva mai bine în startul partidei, iar Djokovic a deschis cu o lovitură de cap (9). Imediat, "studenții" au încercat să pună presiune și să restabilească rapid egalitatea. Totuși, misiunea s-a dovedit a fi dificilă, având în vedere că oaspeții au renunțat complet la orice intenție ofensivă și s-au așezat pe două linii în fața propriului careu.

În timp ce suporterii i-au încurajat neîncetat, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au încercat să găsească o breșă în apărarea adversă, dar în zadar. Cu toate acestea, norocul avea să le surâdă "studenților" în minutul 34, când Mikanovic a încercat o execuție din careu, iar Ilie a deviat în propria poartă. Fanii gazdă încă sărbătoreau când Nistor a centrat din flancul drept, iar Lukic s-a înălțat excelent de lângă trei adversari și a trimis cu capul în plasă (37).

Năuciți de cele întîâmplate, "feroviarii" au răspuns prin Louis Munteanu, care a scăpat singur și a încercat să surprindă cu un șut din unghi, dar Gertmonas a avut un reflex foarte bun și a respins în corner. Astfel, Universitatea conducea CFR la pauză cu 2-1.

Aflate în avantaj, gazdele au încercat să conserve rezultatul după revenirea de la cabine și au așteptat șansa unui contraatac, în timp ce oaspeții au trimis forțe proaspete pe gazon după pauză, Korenica și Emerllahu. Partida a continuat să aibă un ritm bun, cu situații la ambele porți. Cel mai activ jucător al CFR-ului a fost Lorenzo Biliboc, ale cărui eforturi aveau să fie răsplătite.

După aproape o oră de joc, tânărul jucător a șutat din marginea careului, iar balonul s-a oprit în plasa porții lui Gertmonas (58). Au urmat minute în care ambele formații au căutat reușita ce putea fi decisivă, dar fără succes. Treptat, jucătorii celor două rivale și-au pierdut din energie și au părut mulțumiți cu remiza, chiar dacă din ambele peluze se cerea victoria. 

Așa cum era de așteptat, finalul a fost unul tensionat, iar suporterii oaspeților au forțat intrarea pe teren, au aruncat cu scaune pe pista de atletism, în timp ce jandarmii contemplau visători situația. În cele din urmă disputa de pe gazon s-a încheiat, scor 2-2, însă cea din tribune va continua cu siguranță.

 

Comenteaza