Criza COVID-19 va genera o scădere a valorii fotbaliștilor cu 18%

Criza COVID-19 va genera o scădere a valorii fotbaliștilor cu 18%
| Foto: c.ndtvimg.com

Suspendarea ligilor naţionale de fotbal din Europa din cauza pandemiei de COVID-19 va genera o scădere per ansamblu a valorii jucătorilor cu 18%, susţine preşedintele departamentului sport din cadrul companiei financiare KPMG, Andrea Sartori, scrie Reuters.

Majoritatea campionatelor s-au reluat sau sunt în curs de a reporni fără prezenţa spectatorilor în tribune, înainte de deschiderea perioadei de transferuri din vară, cluburile resimţindu-se din cauza crizei financiare generată de pandemie, anunţă Agerpres.

''În primele 10 ligi valorice, scăderea valorii jucătorilor este de 6,6 miliarde de euro sau aproximativ 18%", a spus Sartori, citând un studiu care a avut ca obiect 4.200 de jucători.

''Jucători din Europa cotaţi la sume mari - primii 20-30 - îşi păstrează valoarea într-o măsură mai mare decât ceilalţi jucători. În cazul continuării campionatelor, primii 20 de jucători - de exemplu Kylian Mbappe, Mohamed Salah, Eden Hazard şi Neymar - ar înregistra o scădere a valorii de 13%'', a punctat Sartori.

Încheierea prematură a campionatelor, aşa cum s-a întâmplat cu Ligue 1 (Franţa), a avut ca rezultat o scădere cu 10 miliarde de euro a valorii jucătorilor pe piaţa transferurilor, a indicat Andrea Sartori.

Pandemia nu va afecta perioadele de timp pentru noile contracte ce vor fi semnate, dar negocierile salariale vor fi dure. ''Prevăd destule schimbări: tranzacţii financiare mai puţine, preferinţa pentru împrumuturi sau schimburi de jucători, mai puţini agenţi implicaţi în tranzacţii'', a indicat Sartori.

Comenteaza