Hagi câștigă din nou în fața lui Petrescu. Campioana a primit o lecție de fotbal la Ovidiu
- Scris de Ionuţ Grindean
- 06 Oct 2019, 22:22
- Sport
- Ascultă știrea
În reeditarea Supercupei României, constănțenii au ieșit din nou victorioși, scor 3-1 în fața formației din Gruia.
Cu nouă schimbări în primul 11 față de înfrângerea de la Glasgow, CFR-ul a avut o primă repriză de coșmar la Ovidiu. Viitorul a dominat clar jocul, în special la centrul terenului, acolo unde experimentații mijlocași ai campioanei au părut depășiți de ritmul jocului. Primele ocazii au venit în minutul 12, când Iancu a fost aproape de a înscrie direct din corner, iar la faza imediat următoare, Vinicius a respins de pe linie șutul lui Artean.
Minutul 27 a adus și primul gol, Rivaldinho a centrat în careu, iar Peteleu a trimis în propria poartă, fără șanse pentru Arlauskis. Gazdele nu au oprit forcing-ul, iar cu 10 minute înainte de pauză, Matei a înscris cu un șut superb, de la mare distanță. Până la finalul reprizei, De Noiijer a trecut și el pe lângă gol, dar scorul pauzei a fost 2-0.
Campionii au dat semne de revenire în startul actului secund, dar Căbuz a avut o intervenție foarte bună la lovitura de cap trimisă de Traore. Lovitura decisivă pentru “feroviari” a venit în minutul 57, când Rivaldinho l-a driblat elegant pe Camora și l-a învins pe Arlauskis, ducând scorul la 3-0.
Clujenii au avut câteva acțiuni ofensive periculoase, însă Căbuz a prins o zi extraordinară în poartă. Totuși, cu 15 minute înainte de final, goalkeeper-ul Viitorului l-a faultat pe Costache în careu. Culio a transformat fără emoții și a stabilit scorul final, 3-1.
Echipe de start:
Viitorul Constanța: Căbuz – Boboc, Țîru, Mladen, De Nooijer – Matei (S. Filip ‘52), Artean, Houri – Iancu (Iacob ‘83), Rivaldinho, Ganea (Dulca ‘55)
CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Vinicius, Cestor, Camora – Itu (Bordeianu ‘46), Hoban (Pereira ‘60), Culio (Deac ’81) – Costache, Traore, Păun
Campionii conduc în continuare clasamentul Ligii 1, cu 24 de puncte, la egalitate cu elevii lui Gică Hagi. Următorul meci al clujenilor va fi pe propriul teren, împotriva UniversitățiI Craiova.