Mărginean: "Nedeclanşarea procedurii de insolvenţă blochează achiziţionarea clubului de către un investitor adevărat"

Mărginean:
Administratorul clubului Universitatea Cluj, Ioan Mărginean şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la situaţia din prezent a clubului.

Mărginean a specificat contextul în care a solicitat intrarea clubului în insolvenţă. „Cu conturile blocate la 01.08.2012 de către ANAF şi sechestru asigurator pe banii din drepturi de televiziune, în valoare de 1.040.000 EURO, ce ar trebui încasate de către club la 20.02.2013, prin interpunerea cu o nouă poprire pe cont depusă de către SC NUTRIENTUL SRL, creanţa preluată de la SC ONCOS SA, am ajuns la concluzia să optez primul pentru reorganizarea judiciară pentru o perioadă de trei ani, lucru confirmat şi de experţi în reorganizare judiciară şi care subliniază avantajul declanşării procesului de către club (clubul are posibilitatea să-şi aleagă administrator judiciar care decide totul, eu nemaiavând drept de conducere şi semnătură) respectiv deblocarea contului clubului, posibilitatea plătii salariilor restante ale angajaţilor, îngheţarea penalizarilor şi suspendarea proceselor actuale cu creditorii", scrie Mărginean într-o scrisoare deschisă.

Patronul din prezent al echipei a precizat că nedeclanşarea procedurii ar ţine la distanţă potenţialii investitori.

„Nedeclansarea procedurii de reorganizare judiciară blochează achiziţionarea clubului de către un adeărat investitor care ar avea şi avantajul planului de reorganizare pe masă în momentul achiziţionării clubului. Momentan firma SC SCUTUL NEGRU SRL a cerut insolvenţa clubului în data de 07.01.2013 la Judecătoria Cluj Napoca şi a primit termen de prezentare în instanţă la data de 13.02.2013", a menţionat Mărginean.

Vezi scrisoarea deschisă semnată de Ioan Mărginean ataşată articolului.

Citeşte şi Insolvenţa la "U", refuzată: clubul, dator cu 3,4 milioane de euro către Walter.

Boc: Dacă insolvenţa "U" se va concretiza vom declanşa un război juridic pentru recuperarea brandului şi a palmaresului

 

Comenteaza