Negocieri cu scântei pentru Cluj Arena

Negocieri cu scântei pentru Cluj Arena
Oficialii Universităţii spun că ar putea juca în continuare meciurile de acasă la Mediaş, chiar dacă Cluj Arena este aproape finalizat. Şefii lui "U" dau vina pe costuri, preşedintele Consiliului Judeţean vine cu explicaţii.

"În contractul propus de Consiliul Judeţean  scrie că Universitatea trebuie să achite 100.000 euro pe lună. E o sumă inacceptabilă, pe care clubul nu o va accepta niciodată", a spus directorul executiv al clubului, Cosmin Irimieş, pentru ziuadecj.ro. El precizează că din această sumă chiria lunară ar urma să se ridice la 15.000 de euro.

La rândul său, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, spune că poziţia Universităţii Cluj este "o aberaţie". "Consiliul Judeţean nu a solicitat niciodată suma de 100.000 de euro. Din păcate constat că Universitatea şi-a ales oameni în conducere care se dovedesc de rea-credinţă şi care încearcă să folosească brandul Universităţii făcând presiune publică, oameni care nu au condus în viaţa lor nimic. Dacă vor continua cu dezinformările, voi face public contractul trimis de ei către Consiliul Judeţean. Acest stadion are costuri de minim 60.000 de euro pe lună. Peste 85% din timpul de pe o lună, arena este întreţinută doar pentru Universitatea Cluj. La Bucureşti s-au solicitat 20.000 de euro pe meci doar pentru primul inel. Steaua a plătit minim 30.000 de euro doar pentru meciul cu Schalke, pe un alt stadion al Clujului, ca atare CJ doreşte doar o mică parte din costurile de întreţinere să le acopere din plata Universităţii, încercând ca din alte surse să facă suma necesară. În cazul în care societatea care administrează stadionul nu va avea suma encesară pe lună şi cei de la Universitatea Cluj se fac în continuare că nu inţeleg asta, vom fi nevoiţi să privatizăm administraţia prin licitaţie publica si atunci vor trebui să negocieze cu un privat şi vă garantez că atunci sumele vor fi de zeci de ori mai mari decât cifra de 15.000 de euro pe lună", a spus el.

 

Comenteaza