Pană îşi acuză jucătorii de nesimţire, după eşecul de la Turda

Pană îşi acuză jucătorii de nesimţire, după eşecul de la Turda
Antrenorul s-a arătat nemulţumit de evoluţia unora dintre jucători, dar nu i-a nominalizat pe "nesimţiţi".
Tehnicianul Universităţii, Marian Pană, s-a arătat supărat după eşecul de la Turda, 1-2 în amicalul cu Arieşul.

"Am văzut multă delăsare, pe alocuri nesimţire, la anumiţi jucători. M-au dezamăgit, chiar dacă a fost doar un meci de pregătire. Jucătorii trebuie să revină cu picioarele pe pământ, altfel vom plânge la finalul Ligii I. Suntem tributari la capitolul atitudine, iar acest lucru s-a văzut şi la Craiova. Probabil că jucătorii s-au relaxat după rezultatele bune din campionat", a spus Pană.

Antrenorul a explicat că, în meciul cu Arieşul, Adrian Piţ a fost menajat, din cauza unei probleme medicale.
Comenteaza