Stadionul Naţional ar trebui să fie gata în mai, Cluj Arena, în august. Care va fi terminat mai repede? FOTO

Stadionul Naţional ar trebui să fie gata în mai, Cluj Arena, în august. Care va fi terminat mai repede? FOTO
Cele două arene noi ale României se apropie de finiş "umăr la umăr".

În câteva luni, ambele arene care se construiesc în România ar trebui finalizate. Autorităţile au anunţat că fiecare dintre acestea vor fi gata mai devreme decât era stabilit, dar până la urmă au fost nevoite să accepte termenele constructorilor. S-a spus că stadionul Naţional, din complexul Lia Manoliu, va fi gata în decembrie 2010, lucru care nu s-a realizat. Tot atunci se spera că va fi terminat şi Cluj Arena, dar nici acest obiectiv nu s-a putut finaliza mai devreme.

Informaţii şi fotografii cu cele două stadioane în construcţie:

STADIONUL NAŢIONAL - termen de finalizare: mai 2011

Noul stadion Naţional va avea 55.600 de locuri, două parcări subterane şi spaţii de loisir. Costul total: 199 de milioane de euro. Lucrările au început în septembrie 2007. În acest moment, situaţia este următoarea:

- structura de rezistenţă finalizată
- structura metalică acoperiş finalizată
- scaunele montate în proporţie de 85%
- instalaţiile executate în proporţie de 70%, centrala termină a fost pusă în funcţiune
- finisaje execute în proporţie de 70%
- s-a început mobilarea lojelor

CLUJ ARENA - termen de finalizare: august 2011

Cluj Arena va avea 30.500 de locuri. Cost total: 45 de milioane de euro. Lucrările au început în iulie 2009. În martie 2011, situaţia este următoarea:

- structura de rezistenţă finalizată
- structura metalică acoperiş finalizată
- urmează să fie montate foliile de tablă pentru învelirea structurii metalice a acoperişului
- scaunele nu au fost montate

Şi la Ploieşti se construieşte un stadion de 16.000 de locuri, care costă 17 milioane de euro.

Fotografiile au fost realizate de prosport.ro, respectiv cluj-am.ro

Comenteaza