Un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor anunţă reducerea a circa 4000 de posturi din 21 de ministere şi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
34% dintre companii au declarat că au făcut obiectul inspecțiilor fiscale în 2017.
Duminică, 21 octombrie, în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, a avut loc extragerea bonurilor emise în perioada 1-30 septembrie 2018.
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că nu este de acord cu modul de acţiune al ANAF, în ceea ce priveşte impozitarea nunţilor, şi spune că va propune schimbarea termenelor de prescriere, astfel încât să nu existe acţiuni ale Fiscului după 5 ani, ci în termen de doi.
Tinerii căsătoriţi sunt vânaţi de ANAF, care le trimite formulare în care le cere să declare raporturile economice cu fotografi, formații muzicale și restaurant.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri seara, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va comunica cu contribuabilii doar prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), renunţând la notificările pe hârtie.
Dragoș Doros, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care și-a dat demisia din instituție anul trecut, este acum partener consultanță fiscală în grupul de audit KPMG.
Fiscul pregătește o serie de măsuri pentru a crește veniturile la buget în a doua parte a anului.
Românii mai au la dispoziţie câteva zile pentru depunerea cererilor de restituire a taxei auto la ANAF. Sumele restituite vor fi calculate de Fisc, urmând să fie virate direct în contul contribuabilului.