În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în zonele montane, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea.
Potrivit ANM, în următoarele două zile vremea se menține caldă, însă, în unele zone ale țării, vor apărea și fenomene de instabilitate meteorologică.
Valorile termice se vor situa in jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade, in cea mai mare parte a tării, informează ANM.
Vremea continuă să rămână instabilă şi va deveni rece pentru această perioadă, informează ANM.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, care pot avea caracter torenţial.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă, în special în regiunile vestice.
Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, anunţă meteorologii de la ANM.
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar valorile termice, deşi în uşoară creştere, se vor menţine sub cele normale pentru această perioadă, informează ANM.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi atenționări nowcasting Cod galben de vânt, valabile până la ora 20:00.