Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că a hotărât împreună cu preşedintele Klaus Iohannis că pentru România cel mai bine este să fie organizate alegeri anticipate.
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în Vâlcea, că proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi va fi dezbătut, din nou, în Parlament, după 1 februarie. Potrivit acestuia, proiectul ar putea trece în Came
Victor Ponta, președintele Pro România, susține că sunt mari șanse ca, înaintea alegerilor locale, mulți dintre primarii PSD din județul Cluj să migreze la PNL.
Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat joi că partidul pe care îl conduce va avea, la alegerile locale din 2020, candidați proprii în toate localitățile, inclusiv la Cluj-Napoca, unde caută un adversar pentru Emil Boc.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că primarii trebuie să fie aleşi în două tururi de scrutin şi a subliniat că este necesar un parteneriat real între administraţia publică centrală şi cea locală.
Președintele PLUS, Dacian Cioloș a declarat că Emil Boc, primarul liberal din Cluj, a avut rezultate foarte bune cu privire la dezvoltarea orașului, însă este nevoie de trecerea la o etapă superioară.
Președintele PLUS, Dacian Cioloș a declarat duminică, la Cluj, că Alianța își propune să aibă candidați proprii la alegerile locale de anul viitor, dar se are în vedere și colaborarea cu PNL, "acolo unde este nevoie".
Activistul Daniel Meze şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Floreşti.
Europarlamentarul Daniel Buda, președintele organizației județene PNL Cluj, susține că partidul nu are cum să piardă majoritatea în Consiliul Local Cluj-Napoca și că nu au fost discuții pentru crearea unei alianțe cu USR-PLUS.