Banca Naţională a României (BNR) a menţinut pentru a şaptea săptămână consecutiv la 4 miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin operaţiunea repo, aceasta fiind, totodată, a 14-a săptămână la rând în care banca centrală limitează suma disponibilă.
Asociaţia Română a Băncilor umblă cu jalba la BNR şi Ministerul Justiţiei sperând să-şi păstreze dreptul de a jongla cum vor cu contractele
Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, începând de astăzi, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea cardinalului Alexandru Todea.
Mugur Isărescu a anunţat care este cea mai bună metodă, din punctul său de vedere, de a regla cursul.
Investiţiile realizate în economie au crescut în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 20%, la 28,89 miliarde lei, după un avans de 19,5% în trimestrul al doilea comparativ cu aprilie-iunie 2011, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).
Banca Naţională a României scoate la vânzare de astăzi o emisiune monetară din argint dedicată aniversării a 90 de ani de la naşterea lui Marin Preda.
Banca Naţională a României va pune în circulaţie de luni, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 125 de ani de la naşterea Elenei Caragiani-Stoinescu. Moneda va putea fi cumpărată şi de la sucursala din Cluj a BNR.
Cursul a urcat la 4,57 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare şi a atins un nou maxim istoric, ca urmare a aversiunii la risc a jucătorilor în contextul tensiunilor politice din România, după care cotaţiile au coborât în jur de 4,5550 lei/euro, ca urmare a intervenţiei BNR.