Agenţiile de turism se întrec în oferte pentru minivacanţa de 1 mai. În ţară, vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi care nu vor depăşi însă 17-18 grade şi vor fi averse de ploaie izolat şi la mare şi la munte.
Elevii clujeni sunt invitați, la cinema Victoria, pentru o zi de proiecții gratuite, la finalul căreia vor alege cel mai bun film european al anului, în cadrul evenimentului Young Audience Film Day.
The Pitch se află de peste cinci ani în programul multor festivaluri internaționale de film, inclusiv cel de la Cannes. Pentru al doilea an consecutiv ajuge la Cluj.
Sâmbătă și duminică tramvaiele nu vor circula pe liniile 100 și 101, anunță Compania de Transport Public Cluj-Napoca.
Peste 3.000 de taximetrişti bucureşteni au protestat, miercuri, împotriva transportului neautorizat de persoane. Astfel de manifestări au avut loc recent şi în capitala Transilvaniei. În acest context, un clujean, client de TAXI şi UBER, a ţinut să explice plusurile şi minusurile fiecărui serviciu în pare.
Patricia Brad, actriţa Teatrului Naţional, a povestit în detaliu ce stă în spatele măştilor pe care le vedem pe scenă, explicând cum se realizează machiajul de teatru şi cum influenţează un personaj.
Ansamblul Baroc Transylvania deschide Festivalul Bach & Love Spring Days 2017 de la Istanbul.
Tenorul Hector Lopez și baritonul Florin Estefan, acompaniați la pian de maestrul David Crescenzi, vor susţine un recital de lieduri compuse de Gustav Mahler, la Biserica Reformată din Cluj-Napoca.
Un program destinat tinerilor care se pregătesc de bacalaureat a fost lansat la Cluj. Terapeutul Cristina Varo lucrează împreună cu tinerii la emoțiile lor, stările și sentimentele lor și mai ales la motivația candidaților pentru a obține note bune la bacalaureat.