Alexandru Chipciu (34 de ani), mijlocașul celor de la Universitatea Cluj, a hotărât să dea în judecată CSA Steaua, pentru că fanii echipei roș-albastre l-au jignit pe fostul jucător de la FCSB în timpul meciului din grupele Cupei, scor 3-1 pentru ardeleni.
Alex Chipciu a fost amendat pentru declarațiile despre CSA Steaua date la finalul meciului direct, din Cupa României. Steaua l-a reclamat pe mijlocaşul Universităţii Cluj la Comisia de Disciplină.
Universitatea Cluj a început cu dreptul parcursul din grupele Cupei României. Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău s-a impus în Ghencea, în fața celor de la Steaua, scor 3-1.
Înainte de a-și anunța demisia de la Ministerul Apărării, Vasile Dîncu le-a oferit o mână de ajutor roș-albaștrilor.
Fostul tehnician al “Șepcilor roșii” va conduce din punct de vedere sportiv CSA Steaua, formație care a ratat promovrea în cel de-al treilea eșalon.
Gândit şi promovat ca un derby care să anunţe renaşterea fotbalului bucureştean, meciul dintre CSA Steaua Bucureşti şi Academia Rapid a fost marcat de evenimentele care au avut loc în tribunele Arenei Naţionale.
Recomandări: