Evoluţia veniturilor din investiţii directe şi a participaţiilor la capital între 2013 şi 2017 arată că România a devenit o sursă substanţială de profituri pentru investitorii străini.
Comisia Europeană (CE) estimează că avansul economiei României va încetini la 4,5% în 2018 şi la 4% în 2019, se arată în Previziunile economice intermediare din iarna anului 2018, publicate miercuri de forul comunitar.
Indicele bursier Dow Jones a avut luni o scădere de 1.175 de puncte, cea mai mare după criza financiară din anul 2008, situaţii asemănătoare înregistrându-se şi la bursele S&P 500 şi Nasdaq, ceea ce a atras "preocuparea" preşedinţiei SUA.
Anul a început la Cluj cu o explozie a preţurilor în domeniul imobiliar. Un apartament poate să coste mai mult decât unul în capitală.
Consiliul Județean Cluj a găzduit o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost analizate o serie de aspecte practice referitoare la organizarea unei misiuni economice în Iordania.
Invitat în studioul emisiunii “1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, începând cu ora 13:00, Eusebiu Burcaș, consultant financiar, antreprenor și business angel, creatorul primului program de educație financiară din România.
Într-o analiză publicată duminică Bloomberg atrage atenţia că bogăţia ţării - calculată după activele nete ale cetăţenilor ca parte din venitul disponibil - a rămas la fel ca acum cinci ani, chiar dacă economia României a avut cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană.
Economia României va continua să crească în ritm susţinut, însă cu o inflaţie semnificativ mai mare decât în 2017, iar deficitul bugetului de stat se va menţine în jurul limitei de 3% din PIB, arată prognozele oficiale pe 2018.
Potrivit datelor comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), în perioada ianuarie-septembrie 2017, Produsul Intern Brut (PIB) a fost de 596,782 miliarde de lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară din 2016.