Al doilea val al pandemiei de coronavirus a afectat întreagă Europă, iar multe dintre țări au fost nevoite să revină la restricții dure pentru a limita răspândirea virusului. În România, școlile s-au închis în totalitate, indiferent de ciclul de învățământ. În state precum Franța, Germania sau Olanda, elevii merg în continuare la ore.
Decesele zilnice COVID-19 au crescut cu aproape 40% în Europa comparativ cu săptămâna precedentă, avertizează Organizația Mondială a Sănătății.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că terapiile intensive sunt pline în Europa şi SUA. „Nu există nicio îndoială că Europa este acum un epicentru al pandemiei", spune Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Zeci de milioane de europeni se confruntă cu măsuri antiepidemice tot mai severe. Restricţiile se înăspresc pe măsură ce numărul cazurilor de COVID-19 creşte accelerat.
Multe ţări din Europa sunt luate deja de al doilea val de coronavirus. Printre ele se află şi România.
Sunt luate măsuri antiepidemice severe de către unele autorităţi din Europa, care speră să oprească astfel răspândirea noului coronavirus. Cei aproape cinci milioane de locuitori ai Irlandei vor avea voie să iasă din casă doar cu un motiv întemeiat.
România ocupă 3 poziții din primele 5 la nivel european în ceea ce privește poluarea cu NO2, o substanță clasificată drept cancerigen de mare risc de OMS, iar Cluj-Napoca este unul dintre orașele cele mai poluate.
România este a doua țară din Europa la mortalitatea COVID-19. În ultima raportare, de marți, 20 octombrie, a Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor, România are o rată a deceselor, în ultimele 14 zile, de 4,5 la 100.000 de locuitori.
10 milioane de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în doar 32 de zile. Bilanţul global al cazurilor de coronavirus a trecut deja pragul de 40 de milioane.