Compania de Apă Someș anunță pentru marți, 28 mai 2024, începând cu ora 09:00, lucrări utilitare pe străzile Dumitru Mocanu și Porii din comuna Florești.
Vineri, 24 mai 2024, au demarat lucrările la primul tronson din cadrul proiectului Centurii Metropolitane din Cluj.
Cea de-a treia ediție a „Florești Fest” va avea loc în perioada 31 mai - 2 iunie 2024 în Parcul Poligon din cea mai mare comună din țară.
Urbano Shopping & Living, proiectul dezvoltat de URBANO GROUP, va fi amplasat în localitatea Luna de Sus, în comuna Florești. Investiția, estimată la peste 100 de milioane de euro, își propune să accelereze dezvoltarea economică a zonei metropolitane a Clujului.
Consilierii locali ai Floreștiului au votat favorabil pentru proiectul care prevede edificarea unei clădiri cu funcțiuni mixte: comerciale, depozitare, producție, servicii, etc. pe amplasamentul situat pe fostul târg auto de la ieșire din Florești spre Gilău, aflat pe raza localității Luna de Sus.
Lucrările vor începe vineri, 24 mai 2024, cu relocarea rețelelor edilitare între km 483+280 și km 483+655, a anunțat edilul Bogdan Pivariu.
Președintele Consiliului Județean Cluj a emis autorizația de construire pentru Metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.
Aplicația Florești Digital poate fi descărcată din Google Play si App Store sau pe portalul www.floresticluj.ro. Astfel, locuitorii celei mai mari comune din țară au acces la peste 30 de servicii digitale rapide și sigure.
„Moving Florești”, un festival dedicat iubitorilor de sport, are loc în cea mai mare comună din țară în perioada 17-19 mai 2024.