Depozitele persoanelor şi companiilor nefinanciare din România în băncile cipriote totalizau la finele anului trecut aproximativ 100 milioane euro, reiese din datele Băncii Centrale Europene (BCE).
Rata şomajului din Grecia a scăzut în decembrie pentru prima dată de la declanşarea crizei în 2008, de la 26,6% în noiembrie la 26,4%, după ce încrederea companiilor a crescut, susţinută de respectarea angajamentelor internaţionale de către statul elen.
Emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, a cumpărat şase insule greceşti din Marea Ionică de la proprietari privaţi, unde vrea să construiască palate pentru cei 24 de copii şi cele trei soţii, potrivit cotidianului The Guardian.
Comisia Europeană cere României să respecte două regulamente privind coordonarea sistemelor de securitate socială la calcularea drepturilor la pensie ale cetățenilor greci care au lucrat în România înainte de aderarea acesteia la UE.
Doi paznici au fost răniţi uşor în explozia unei bombe, duminică dimineaţa, într-un centru comercial de la periferia Atenei, în care se află, în afară de magazine, o agenţie a Băncii Naţionale a Greciei, a anunţat poliţia, relatează AFP.
Spectacolul „Alexis. O tragedie greacă" va fi jucat deseară, de la ora 19, la Casa Radio, în cadrul Festivalului internaţional de teatru, dans şi video TEMPS D'IMAGES.
Peste 12.000 de manifestanţi au ieşit în stradă sâmbâtâ seară la Salonic (nord) pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate solicitate Greciei de căre UE şi FMI, onorând tradiţionala reunire anuală a revoltei sociale relatează AFP.
Naţionala de volei masculin a României a fost învinsă, ieri, în deplasare, de reprezentativa Greciei, scor 2-3, în prima partidă din grupa D a preliminariilor CE din 2013.