Sub comanda antrenorului secund, Eugeniu Cebotaru, echipa clujeană a câștigat fără emoții jocul din etapa cu numărul 27 a sezonului regulat din Superligă.
Înțelegerea dintre Universitatea Cluj și portarul în vârstă de 29 de ani expiră la finalul sezonului.
Antrenorul secund al Universității Cluj se așteaptă la o evoluție bună din partea "studenților" și la o victorie împotriva trupei din Miercurea Ciuc.
Antrenorul susține că se simte bine și e pregătit să revină pe banca tehnică a unei echipe.
Radu Constantea a anunțat că oficialii echipei au decis să îl sancționeze pe antrenor după cele întâmplate la Derby-ul Clujului.
Președintele echipei din Gruia a vorbit despre transformările prin care a trecut clubul de la revenirea sa în funcție.
Clubul clujean a oficializat sosirea unui jucător în vârstă de 19 ani.
Liga Profesionistă a anunțat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 28 din sezonul regulat.
Antrenorul Universității Cluj a vorbit despre evenimentele tensionate de la finalul partidei dintre echipa sa și CFR.