Portarul Universității Cluj, împrumutat la Poli Timișoara, este unul dintre liderii generației care a ajuns în premieră la un astfel de turneu final.
Suporterii vicecampioanei au avut ocazia să își cunoască o parte dintre favoriți, iar un fotbalist a atras toată atenția.
Președintele clubului din Superligă, Radu Constantea, a oferit mai multe detalii despre un posibil transfer al golgheterului vicecampioanei.
Președintele Universității Cluj a vorbit despre așteptările pe care le are conducerea pentru a doua parte a stagiunii.
Formația din Superligă a oferit o poziție în privința informațiilor conform cărora echipa ar putea fi sancționată cu 12 puncte.
Cele două rivale din Cluj-Napoca au avut parte de dueluri cu toate celelalte formații din Superligă și se află la momentul bilanțului.
Clubului din Gruia i se pregătește o sancțiune drastică din cauza problemelor financiare.
Experimentatul fotbalist al vicecampioanei a vorbit despre formațiile care au arătat calitatea necesară pentru a concura pentru trofeul Superligii.
Mijlocașul în vârstă de 38 de ani a oferit poziția sa referitoare la zvonurile apărute în ultimele ore.