Fundașul campioanei a oferit detalii despre momentul în care a ales să se alăture “feroviarilor”, deși avea o ofertă mai bună din punct de vedere financiar, din partea FCSB-ului.
Antrenorul clujenilor a avut o discuție aprinsă cu membrii conducerii clubului din Gruia din cauzarestanțelor financiare care există față de jucători.
Antrenorul campioanei a părut mulțumit cu rezultatul de egalitate obținut de elevii săi, scor 0-0, pe terenul "Câinilor roșii".
Antrenorul campioanei a avut doar cuvinte de laudă pentru următorul adversar al ”feroviarilor”, dar și despre tehnicianul formației din Ștefan cel Mare.
Unul dintre jucătorii campioanei s-a aflat printre remarcații rundei cu numărul 15 din sezonul regulat al campionatului.
După o primă repriză modestă, campioana a rezolvat soarta partidei în actul secund și a reușit să se impună cu 3-0.
Formația pregătită de Dan Petrescu a avut probleme în prima parte a jocului cu ilfovenii, însă au salvat cele trei puncte în actul secund al partidei.
Antrenorul campioanei a lăudat echipa ilfoveană și consideră că elevii săi vor avea o misiune mai dificilă decât pare la prima vedere.
Pe lângă faptul că formația sa conduce ierarhia din campionat, tehnicianul formației din Gruia este pe primul loc și în topul salariilor.