În perioada 3-5 septembrie, la Cluj-Napoca a fost organizat cel de-al treilea modul al cursului de director sportiv.
Conducerea vicecampioanei României își pune mari speranțe în partida contra deținătoarei Cupei Ciprului.
Marius Bilașco, oficialul clubului din Gruia, a dezvăluit ce făcea ghanezul cu salariul încasat la Cluj.
Recent, patronul clubului clujean a anunțat inaugurarea unei Academii în Burkina Faso.
Cristi Manea (26 de ani), jucător esențial la CFR Cluj, s-a accidentat înaintea partidei România - Kosovo 2-0, din etapa a șasea a preliminariilor pentru Campionatul European de anul viitor.
Oficialul formației din Gruia a demontat ideea unei conexiuni între "feroviari" și arbitrul originar din Carei.
Formația din Gruia a avut de suferit, în special în repriza secundă, pe terenul Rapidului, de unde a plecat învinsă, scor 3-1.
Marius Bilașco a făcut o comparație dintre cele două echipe care ocupă primele locuri în clasamentul Superligii.
Mijlocașul ucrainean e cel mai important fotbalist transferat de CFR Cluj în actuala perioadă de mercato.
Recomandări: