Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de caniculă şi disconfort termic valabilă în intervalul 03 august - 04 august.
Meteorologii au emis o avertizare de ploi valabilă în toată ţara, duminică, între orele 4.00 şi 23.00, în sud şi sud-est fiind anunţate averse, vânt puternic şi descărcări electrice.
Meteorologii informează că începând de dumincă după-amiază până marţi seară vor fi averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în special în vestul, nordul şi centrul ţării, în timp ce în sud disconfortul termic se va menţine ridicat.
Canicula din aceste zile a fost fragmentată de o ploaie torenţială, însoţit de vânt puternic, la Cluj. Pe unele străzi s-a circulat cu dificultate, pe fondul cantităţii mari de apă, reţeaua de canalizare făcând cu greu faţă.
Clujul se află sub cod galben de vreme rea, valabil până mâine la ora 23:00. Meteorologii aşteaptă precipitaţii de peste 25 de litri pe metru pătrat, izolat de până la 70 l/mp. Ploile abundente căzute la prânz în Cluj-Napoca au inundat o parcare din cartierul Gheorgheni.
Clujul este sub atenţionare de cod galben pentru următoarele două zile. Meteorologii anunţă vreme instabilă cu ploi şi intensificări de vânt care se pot transforma în vijelii şi chiar căderi de grindină. Vremea rea pune stăpânire pe Cluj până miercuri. De joi, lucrurile vor reveni treptat la normal, spun specialiştii.
În toate regiunile ţării, începând cu cele din sud-vest, vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în intervalul joi, ora 10.00 - vineri, ora 18.00, potrivit unei informări emise miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Vremea capricioasă ne mai dă bătăi de cap până vineri. Meteorologii spun că frigul şi ploile mai durează câteva zile, aşa că trebuie să avem umbrele la noi. Se anunţă chiar şi vijelii. La finalul săptămânii însă ne vom putea bucura în voie de soare.
Ploaia a amânat deschiderea Festivalului de Fotografie de la Cluj