Concert Pheonix și invitat de onoare – Ovidiu Lipan Țăndărică.
Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, care a murit vineri, a fost înmormântat, miercuri seară, în Cimitirul Eroilor din Timişoara, într-un cadru restrâns. Porţile cimitirului au fost închise.
Recitalul pe care trebuia să îl dea în Form Space legendarul grup Phoenix a fost amânat pentru o dată viitoare.
Cel puţin 53.069 de noi contaminări cu coronavirsul au fost înregistrate în Statele Unite în 24 de ore, potrivit datelor raportate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, un nou record de la începutul pandemiei, în ajunul weekendului prelungit al Zilei Naţionale a SUA, notează AFP, preluat de Agerpres.
După anul 2017, în care cea mai iubită trupă românească de rock a aniversat 55 de ani, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit.
Foştii membri ai grupului Phoenix au sistat spectacolul de rock simfonic de la Casa de Cultură a Studenţilor.
Abia redevenit preşedinte de partid, Traian Băsescu are deja probleme. Staff-ul fostului şef de stat este acuzat de liderul celebrei trupe Phoenix, Nicu Covaci, că a folosit ilegal o piesă muzicală în cadrul Congresului Mişcării Populare, care a avut loc sâmbătă la Sala Palatului.
Show-ul legendarului Joe Satriani, programat să aibă loc în data de 13 octombrie, va fi prefațat de alte două zile de concerte, reunite sub genericul primei ediții a "ROCK FALL Cluj Festival".