Au fost înregistrate 62 reacţii advserse comune şi minore, din care: 15 reacţii de tip local, 47 reacţii generale.
Țara noastră ocupă locul 6 în Uniunea Europeană și este în primele 18 din lume.
Organizația Mondială a Sănătății a făcut un anunț îngrijorător, în ciuda apariției vaccinului anti-conoronavirus.
Echipa clujeană va fi reprezentată de trei oameni la acțiunile selecționatelor, care vor avea loc în luna februarie.
Aproape 2.000 de persoane au primit a doua doză de vaccin, ceea ce echivalează cu imunizarea faţă de boala infecţioasă Covid-19.
Suedia a înregistrat, din nou, un vârf al deceselor, din cauza Covid-19. În numai 24 de ore regatul a anunţat peste 6.500 de infectări cu noul coronavirus, la o populaţie de 10 milioane de locuitori.
Numărul românilor imunizați de la debutul campaniei naționale a ajuns la 167.612. Aproape 600 reacţii adverse raportate.
Până astăzi, 14 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 684.917 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 614.545 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
S-au înregistrat 60 de reacţii adverse comune şi minore, respectiv 21 reacţii de tip local şi 39 reacţii generale.