Naționala României ar putea reveni la Cluj. ”Tricolorii” vor avea luna viitoare un amical cu selecționata pregătită de Mircea Lucescu, Turcia.
Potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat, prețurile locuințelor din România au urcat cu 4,9% în trimestrul doi din 2017, comparativ cu primul trimestru, aceasta fiind a treia mare creștere înregistrată în rândul statelor membre ale UE.
Ciprian Deac (31 ani) este pe val după primul gol în echipa națională. Mijlocașul lui CFR Cluj simte că mai poate evolua mulți ani la cel mai înalt nivel.
Naționala României a scos un egal cu selecționata Danemarcei, scor 1-1, la Copenhaga, în ultima etapă din preliminariile CM 2018.
Naționala României a învins cu 3-1 selecționata din Kazakhstan, joi seara, la Ploiești, în penultima etapă din preliminariile CM 2018.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la recepţia organizată cu prilejul Zilei unităţii germane, că lecţia „cea mai preţioasă” la care este bine să ia aminte şi liderii politici de la Bucureşti este că niciun proiect de ţară nu este durabil, dacă nu se bazează pe unitate şi solidaritate.
Selecționerul României, Cosmin Contra, a anunțat lotul ”tricolorilor” pentru dubla cu Kazakhstan și Danemarca, din preliminariile CM 2018. Pe lista celor convocați se află și doi jucători de la CFR Cluj.
Procurorii DIICOT au descins, joi, în trei județe din țară, într-un dosar de crimă organizată, după ce la structura centrală a fost înregistrat un denunţ privind modul în care a fost ucis un bărbat în Irlanda, în 2014.
Topul realizat de Forumul Economic Mondial evaluează factori precum performanţa din infrastructură, mediul macroeconomic şi inovaţie din 137 de ţări şi teritorii.