Au ameninţat că ies în stradă încă din 2013. În anul europarlamentarelor, guvernul i-a şi auzit. Deputaţii au aprobat, azi, majorarea salariilor pentru primarii de la ţară.
Câştigul salarial mediu nominal net s-a situat în noiembrie la 1.650 lei, în creştere cu 2,2% (35 lei) faţă de octombrie şi cu 4,8% comparativ cu aceeaşi lună din 2012, cele mai mari valori înregistrându-se în intermedieri financiare şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor INS.
E criză, dar Direcţia Regională de Statistică spune că salariul mediu din Cluj a crescut cu aproape zece procente într-un an.
Dacă în 2007 numărul asistenţilor medicali din instituţiile de stat era de 118. 424, în 2012, numărul acestora a scăzut la 95.484. Cei rămaşi au ajuns să lucreze o normă şi jumătate sau chiar două, dar fără să fie plătiţi pentru munca suplimentară.
Tinerii români aflaţi în căutarea unui loc de muncă au tendinţa să-şi supraevalueze nivelul de pregătire, iar aşteptările financiare medii pentru primul loc de muncă depăşesc şi suma pe care mulţi angajatori sunt pregătiţi să o ofere şi salariul mediu pe economie, potrivit unui studiu Deloitte.
Salariul mediu brut în Cluj a fost de 2.181 lei, în septembrie, iar cel net - de 1.588 lei, în creştere cu 3,2% într-un an. În schimb, inflaţia a depăşit 4%, relevă Direcţia Regională de Statistică.
Salariul lunar mediu în Cuba a crescut cu 17% în decurs de cinci ani, atingând 455 de pesos neconvertibili, adică 19 dolari (aproximativ 13,7 euro), potrivit Oficiului Naţional cubanez de Statstică (ONE), relatează AFP.
Cât câştigăm după o oră de muncă? Este întrebarea la care au încercat să găsească răspunsul jurnaliştii de la Econtext.ro, care au alcătuit un top inedit al salariilor cu ora în cele mai importante 25 de sectoare ale economiiei.
Ministerul Muncii propune ca salariul minim brut pe ţară lunar în 2012 să fie 700 de lei, reprezentând 4,13 lei pe oră, la un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, proiectul de Hotărâre fiind supus, joi, dezbaterii publice pe site-ul instituţiei.