Simona Halep, 26 de ani, locul 1 WTA, a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon, după ce a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei Hsieh, 32 de ani, locul 48 WTA, scor 6-3, 4-6, 5-7.
Românca a trecut de Sasai Zheng, scor 7-5, 6-0, iar una dintre principalele contracandidate, Gabrine Muguruza, a fost eliminată.
Numărul 1 mondial are șansa de a câștiga al doilea turneu de Grand Slam al carierei.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a spus, luni, că a fost o greşeală faptul că a mers alături de Simona Halep la Arena Naţională pentru a îi înmâna cheia oraşului şi diploma de execelenţă.
Românca are un avans confortabil în fruntea ierarhiei mondiale.
Liderul WTA, Simona Halep, a declarat, vineri, referitor la incidentul de pe Arena Naţională, când Gabriela Firea a fost huiduită, că ea nu face politică şi că a mers pe stadion strict ca să împărtăşească bucuria de a arăta trofeul cu fanii săi.
În clipul de promovare al Campionatul Mondial de Fotbal 2018, publicat pe contul de Twitter al WTA, Simona Halep apare alături de alte jucătoare de tenis celebre.
Revista de satiră Charlie Hebdo o înfățișează pe Simona Halep, într-o caricatură, vânzând la fier vechi trofeul câștigat la Roland Garros.
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, că l-a concediat pe coordonatorul online al partidului, George Harabagiu, care ar fi fost responsabil pentru postările de pe conturile de Facebook ale organizaţiilor PSD potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională.